Durata de livrare: 24-48 ore
Scopul jocului este familiarizarea cu operația de adunare și rezolvarea de adunări simple, cu care copilul nu este încă obișnuit. Cardurile educative cu activități conțin trei grade de dificultate, în funcție de capacitatea pe care o are copilul.
Astfel, pentru primul grad de dificultate, părintele așază cărțile pe masă, în ordine crescătoare. Ulterior, copilul trebuie să așeze fiecare card care conține o adunare dedesubtul cardului cu numărul ce indică rezultatul acelei adunări.
Cel de al doilea grad de dificultate se aseamănă jocului de cărți „Război”. Jucătorii trebuie să pună pe masă cărțile cu fața în jos. Fiecare copil va da pe rând câte o carte, cine pune cea mai mare carte câștigă.
Ultimul grad presupune ca jocul să se desfășoare sub regula „Pescuiește”. Fiecărui jucător îi revin câte cinci cărți. Celelalte cărți rămân pe masă. Scopul este ca jucătorul să obțină cât mai multe perechi, pe care le va așeza cu fața în jos. Cel care deschide jocul îi cere unui alt jucător o carte, care este obligat să i-o dea, dacă o are. Primul jucător continuă să îi ceară cărți până când celălalt jucător nu mai are și îi răspunde „Pescuiește!” Cel care a cerut trage o carte din mijloc, iar jocul se încheie când un jucător a terminat toate cărțile din mână.
Cu ajutorul cardurilor, copilul va putea să exerseze calculele matematice și să își îmbunătățească concentrarea, atenția, memoria și perspicacitatea.